Bioeconomie.ro

În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.

Trecerea la agricultura ecologica, prioritatea anului 2015: fonduri europene nerambursabile de aproximativ 200 de milioane de euro

Leave a comment


download

Agricultura Biologica

Agricultura ecologica reprezintă prioritatea anului 2015 și beneficiază de fonduri europene nerambursabile de aproximativ 200 de milioane de euro , a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

„Agricultura ecologica este prioritatea anului 2015, pentru că văd care este trendul în agricultura. Pe de o parte, majoritatea fermierilor vrea să treacă la agricultura ecologica. Pe de altă parte, consumatorul și-a schimbat opțiunile. Chiar dacă sunt produse ceva mai scumpe, și consumatorii din România se orientează către produse obținute (în sistem ecologic, n.r.), aceasta nu înseamnă că celelalte ar avea ceva, dar și pentru că se propagă și acest mesaj că sunt mult mai sănătoase”, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, la emisiunea Viața Satului.

Sectorul producției ecologice beneficiază de fonduri europene nerambursabile de aproximativ 200 de milioane de euro, disponibile printr-o măsură dedicată din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

„Toate proiectele care merg către acest sistem vor avea punctaj suplimentar”, a subliniat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

În plus, plățile pentru agricultura ecologica, care se fac prin APIA, vor continua. Astfel, fermierii înregistrați în sistemul de agricultura ecologica vor primi subventii de 500 de euro/hectar/an pentru cultivarea legumelor, 620 de euro/hectar/an pentru livezi, 530 de euro/hectar/an pentru vii și 365 de euro/hectar/an pentru cultivarea plantelor medicinale în regim ecologic.

sursa: http://www.stiriagricole.ro/

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s