Bioeconomie.ro

În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.


Leave a comment

Pomicultorii s-au întâlnit în Poiana Brașov

pomicultorii-s-au-intalnit-in-poiana-bra-ov-14955

Poiana Brașov Conferința tematică a Pomiculturii

       Pe 9-10 februarie a avut loc la Poiana Brașov Conferința tematică a Pomiculturii. Evenimentul a fost organizat de RNDR, în colaborare cu Prodcom Legume-Fructe și Centrul de Comunicare al Fermierilor.

La întâlnire au participat 160 de fermieri, invitaţi din Polonia şi Olanda, reprezentanţi ai institutelor de cercetare și ai MADR. In locul secretarului de stat George Turtoi a venit Romulus Duica, director în minister. Continue reading


Leave a comment

Pomicultura va primi peste 200 milioane de euro, prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală

Suma alocată pentru pomicultură, prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, va fi de peste 200 de milioane de euro,a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constanti, la INDAGRA.

Doar 13 măsuri în loc de 24

 România se află în plin proces de elaborare al noului PNDR, iar măsurile importante îi vor viza pe tinerii agricultori, potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii. “Pomicultura, un program important pentru noi, va avea o alocare financiară importantă de aproximativ 200 de milioane euro în perioada 2014- 2020. Este o discuţie în momentul de faţă vizavi de măsurile pe care le implementăm şi cu siguranţă nu vor mai fi 24 de măsuri, ci doar 13 măsuri pe care vrem să le aplicăm în PNDR, cu accent important pe tinerii fermieri, pe agricultura ecologică, pe modernizarea satului românesc şi pe ceea ce înseamnă elementul nou de gestionare a riscurilor din agricultură”, a declarat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.